În rolul tatălui care calcă, spală, gătește, face cumpărături, merge la slujbă și în timpul liber scrie romane siropoase, uitând uneori de el însuși, a fost distribuit Silviu Biriș. El interpretează în toate nuanțele comice posibile și perfect credibil bărbatul sastisit de necazurile vieții, sătul de escapadele unui tată în vârstă, care pierde pariuri la curse, are cunoștințe în zonele joase ale societății și e mai copilăros decât nepoata lui. Silviu Biriș ascunde înlăuntrul lui un filon de talent prea puțin exploatat, o forță extraordinară pe care scena nu i-a dat parcă șansa să o arate. Însă rolul dublu pe care îl face aici este o provocare excelent dusă la capăt. Este solicitant să te machiezi şi să te transformi în femeie în răstimpul a câtorva minute. „Nu mi-a fost deloc greu să intru în pielea personajului feminin. Natura noastră oricum este duală. Este o poveste romantică în care cineva recurge la acest tertip, această «înșelăciune», pentru a ajunge la inima persoanei iubite, dintr-o timiditate excesivă. De multe ori suntem puși în situația de a nu avea curaj să spunem cuiva te iubesc și ori trimitem buchete de flori și ea nu știe de unde, sau scrisori. Cine mai scrie astăzi? Este o rețetă clasică până la urmă, gen Tootsie sau Mrs. Doubtfire. Iar «Nimeni nu-i perfect» a venit de la «Unora le place jazz-ul». Am avut experiența unui travesti în Teatrul Național, dar aici este cu totul de altă natură. A avut încredere în mine meșterul Beligan”, spune Silviu Biriș.
Directoarea editurii, cucerită de cartea siropoasă scrisă sub pseudonim, este interpretată de Andreea Măcelaru Șofron, actriță a Teatrului „Nottara“, ale cărei farmec și talent au fost speculate de Sergiu Nicolaescu în docu-drama „Carol I”, unde i-a încredințat rolul Reginei Maria. Cu dezinvoltură actrița reușește să țină frâiele luptei care se dă între femeia care își dorește o iubire extraordinară, sătulă de bărbații care nu se țin de cuvânt, și interesele profesionale ale editurii pe care o conduce. Andreea Măcelaru Șofron este minunată în această partitură și cu siguranță vor veni spre ea roluri de actriță matură, roluri variate ca gen, complexe și ample. Se simte în jocul ei o poftă nebună de a lupta cu personajele, de a scormoni prin toate ungherele și de a construi și reconstrui. „Când vezi în ce furtună trăiești la modul cotidian, că nici nu mai știi dacă ajungi sănătos acasă, îți spui că e mai bine să te bucuri de ceea ce ai în fiecare zi”, spune actrița.
În rolul bunicului aparent senil, Eugen Cristea reușește să cucerească publicul prin naturalețea cu care redă șiretenia bătrânului și implicarea activă în conflicte. „Nu mai există modele. Văd asta în fiecare zi. Nu cred în conflictul dintre generații, dar acum există numai conflict. Un conflict general, toți cu toți. Toți ne urâm cu toți. Nu mai există criterii, nu mai există valori. Îmi doresc să rămân un om normal. Observ pe zi ce trece că nu mai există prietenie, nu mai există îndatorire față de cel de lângă tine, nu mai există înțelegere, nu mai există altruism, dragoste, respect… De aceea cred că acest spectacol înseamnă o bucurie pentru suflet, un soi de încărcare, de recunoaștere, de identificare a publicului cu personajele. Este un rol pe care îl iubesc și-l fac cu plăcere”, mărturisește Eugen Cristea.
Florentinei Țilea împarte personajul fiicei cu Rodica Ionescu. Ambițioase amândouă, reușesc să se contopească deplin cu rolul fiicei adolescente. Actori aparținând unor generații diferite, au avut șansa întâlnirii cu maestrul Radu Beligan care a știut să le pună în valoare harul.
Silviu Biriș povestește despre lucrul la acest spectacol. „Am început să lucrăm la «Nimeni nu e perfect» și spectacolul s-a ridicat într-o lună și jumătate. A mers din plin, a coborât îngerul, cum se spune la noi în teatru. A ieșit un produs bun. Am pornit o serie de turnee și prin țară. Din păcate, domnul Ștefan Radof, care făcea parte din distribuția originală, s-a mutat dintre noi și totul a stagnat. Unii au spus să facem o înlocuire cu oricine, dar am spus nu. Nu oricine. Dacă am învățat ceva în meseria asta a fost că nu se poate face oricum. Am avut răbdare, dar și sprijin din partea regizorului, meșterul Radu Beligan, pe care îl prețuiesc foarte tare și sunt fascinat de modul în care, la vârsta pe care o are, încă știe să potrivească ingredientele în cantitățile cele mai bune. Am ajuns la Eugen Cristea, nu înainte de a-i curta și pe alții. Mari nume… Ce mă bucură e că tot pe Eugen l-am intuit prima dată și el a rămas. Toată lumea îl știe și din teatru, și din televiziune, este un om care-și iubește meseria, care o respectă și-și respectă publicul. Nu se prezintă oricum. El este preocupat de ținută, de tot. Apoi a fost minunată colaborarea cu cele două fete, Rodica Ionescu și Florentina Țilea, colege la Teatrul Național. Pe lângă acești actori minunați și regizorul minunat, mă bucur că am lucrat și cu Andreea Măcelaru Șofron. Am avut parte de chimia aceea care are loc între doi actori pe scenă. Este o actriță foarte generoasă, care nu are orgolii, care te lasă să te bucuri de succes pe tine ca partener. Pasăre rară… Probabil și din acest motiv spectacolul a devenit atât de longeviv. Noi ne-am făcut din rolurile noastre bijuterii. Șlefuim la ele mereu. Lumea vine la spectacol și spune că vrea să-l mai vadă o dată. Suntem la doi pași de spectatori, sala este mică, lumea ne vede respirația, fiecare por. Este acea elită a teatrului pe care Radu Beligan a știut să o cultive. Mulțumesc că am învățat și eu de la el măcar 5 la sută ca să transmit generațiilor următoare!
Nimic nu este întâmplător. «În teatru nu se tropăie decât dacă îți cere rolul, altfel el se face în vârful picioarelor și cu delicatețe. Cine tropăie nu are talent», spunea profesorul meu, Ion Cojar. Și eu am avut momentele mele de revoltă când eram foarte tânăr, când mi se părea că sunt nedreptățit. A trebuit să existe o perioadă de ucenicie ca să ajungă la mine niște roluri mai importante. Știu colegi care au mușcat roluri importante și nu au mai făcut nimic după aceea. Este o meserie de șansă, iar șansa nu vine în fiecare zi să-ți bată la ușă. Atunci când bate însă nu trebuie să te găsească nepregătit. Eu, chiar la vârsta mea, țin pasul cu tot ce se întâmplă. Mie îmi place să lucrez cu cei tineri pentru că ai ce să înveți de la ei. Domnul Beligan vorbește foarte puțin. Te ascultă foarte mult și când spune un lucru îl spune pentru totdeauna. Experiența își spune cuvântul. Are vârsta, are talentul… Sunt atât de potrivite toate și funcționează perfect, are un efect la public neașteptat. Este un alchimist desăvârșit. Are o știință de a alcătui un spectacol.
Am să spun în premieră de ce am ales teatrul. La început dădeam tot felul de declarații care mai de care mai flamboaiante. M-a atras teatrul din dorința de a fi iubit. Teatrul este un fel de surogat pentru iubire. Mai târziu am aflat ce înseamnă cu adevărat iubirea și mulțumesc lui Dumnezeu. Acele două ore, când eram sub ochii tuturor și eram aplaudat, îmi dădeau acel sentiment de iubire. Odată cu căderea cortinei, însă, pică.
Spectacolul nostru face deliciul domnilor pentru că doamnele pleacă cele mai vesele. Unul dintre spectatori mi-a mulțumit că i-am făcut seara frumoasă pentru că soția a fost fericită. A avut o noapte liniștită. O femeie apreciază să vadă un bărbat care iubește și acceptă să-și pună tocuri și fustă să intre în grațiile persoanei iubite. E atât de greu să mergi pe tocuri…”, a încheiat Silviu Biriș.
„Nimeni nu-i perfect“ este un spectacol de care este cu siguranță nevoie, pentru că până la urmă teatrul asta oferă spectatorilor săi, clipa în care aceștia pot deschide ochii a uimire, uitând de preocupările zilnice. Indicațiile regizorale ale maestrului Radu Beligan au arătat că un act cultural este adresat publicului, indiferent de educația sa, nu neapărat unul elitist, care se deschide însă spre emoție. Este un spectacol proaspăt ca o pâine caldă, pentru toate gusturile, o comedie de calitate pentru publicul dornic de o gură de aer curat. Decorul este semnat de Puiu Antemir, costumele Irina Schrotter, iar ilustrația muzicală Ionuț Ștefănescu.

Povestea pe care o spune piesa „Nimeni nu-i perfect“ de Simon Williams, care se joacă la Centrul Cultural European UNESCO Nicolae Bălcescu, nu este nouă, dar ea are șansa unor elemente atent drămuite de maestrul Radu Beligan, ”alchimist”-regizor. Simon Williams, actor englez care și-a asumat și rolul de dramaturg, merge pe linia clasică a comediei, cu replici savuroase, dar și cu personaje credibile, simplu construite. Radu Beligan face parte din vechea gardă a teatrului românesc și știe la ce răspunde publicul și cât de tare își dorește să se regăsească în povestea de pe scenă.

Textul, tradus de Mona Radu, este unul spumos și ofertant pentru actori. „Nimeni nu-i perfect“ și-a împrumutat titlul de la celebra ultimă replică din „Unora le place jazz-ul” și ridică vălul de pe sufletul omenesc expunându-l în cele mai sensibile ipostaze. Timpurile pe care le trăim nu sunt ușoare, de aceea povestea unui statistician abandonat de soţie, pus în situaţia de a-şi creşte singur fiica adolescentă şi să-şi îngrijească bătrânul tată determină spectatorul să se identifice total cu acesta. Stresat de facturile care nu contenesc să-i umple cutia poștală, statisticianul scrie în orele libere, pe ascuns, romane siropoase în speranţa că vor fi publicate şi va primi ceva bani cât să-și rezolve toate problemele. După numeroase încercări, soarta îi surâde. Ultimul său roman reține atenția directoarei unei edituri pentru femei. Ca să răspundă cerințelor editurii însă, eroul nostru trebuie să-l semneze cu un pseudonim feminin. Astfel că ceea ce părea o șansă nesperată se transformă într-un coşmar când editoarea doreşte să o întâlnească pe „autoare”. Statisticianul se travesteşte într-o femeie trecută de prima tinerețe ca să poată semna contractul şi să încaseze banii. Cum, însă, editoarea este o femeie frumoasă, el se îndrăgosteşte instantaneu, uluindu-i pe fiica și pe tatăl său.

Loreta Popa