Cursuri GRATUITE pentru Copii

CENTRUL EUROPEAN CULTURAL şi de TINERET pentru UNESCO
„NICOLAE BĂLCESCU”
Strada 11 Iunie nr. 41, sector 4, Bucureşti
Tel: 021.336.43.40, ccnb4@yahoo.com / www.

Le français, un atout pour ton avenir
– program limba franceză pentru liceenii sectorului 4 –

Motto:
„Scopul educaţiei ar trebui să fie pregătirea unor oameni care să acţioneze şi să gândească independent şi care, în acelaşi timp, să vadă în slujirea comunităţii realizarea supremă a vieţii lor”. – Albert Einstein

Context
Centrul European Cultural si de Tineret pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” (CECTUNB) își propune să sprijine tinerii din sectorul 4 și să contribuie la dezvoltarea și educația acestora prin programe de formare adaptate la nevoile și interesul acestora. Până în acest moment, centrul a oferit în regim gratuit cursuri de pregătire pentru liceeni pentru bacalaureat (română, matematică, engleză și istorie).
Rezultatele obținute, interesul și reacția pozitivă a ti nerilor ne determină să continuăm și să consolidăm oferta de cursuri și de ateliere dedicate acestora.
În acest sens, centrul organizează pe perioada anului școlar 2019 – 2020 programul LE français pentru liceenii sectorului 4.
Ce va conține programul “Le francais, un atout pour ton avenir?”
• Cursuri gratuite de limba franceză pentru elevii de liceu din sectorul 4;
• Program de mentorat pentru tinerii din program (organizare de intalniri, evenimente interactive cu persoane care se folosesc de limba franceza sau care ii pot ghida pe elevi in alegeri viitoare);
• acțiuni, ateliere organizate în parteneriat cu Institutul Francez și alte instituții/organizații francofone.

Ce ne propunem prin acest proiect
• să arătăm tinerilor că stăpânirea unei limbi străine reprezintă un extraordinar atu în dezvoltarea lor profesională, în cariera lor, precum și un instrument de sincronizare la nevoile de educație contemporană, prin gradul său de aplicabilitate și adecvare la piața muncii
• să prezentăm și să promovăm limba franceză ca atu semnificativ în viitoarea carieră profesională;
• să dezvoltăm programe care să valorifice potențialul liceenilor sectorului 4

Abordarea noastră:
Programul va pune în valoare, conform unei strategii și planificări atent gândite de echipa noastră, potențialul fiecărui elev spre a deveni cea mai bună versiune a sa. Credem în această abordare personalizată, prin care stimulăm fiecare elev să se simtă parte esențială a proiectului. Am conceput acest program ca pe o platformă în permanentă mișcare, ca o operă de artă work in progress, pe care tinerii pot picta cu gîndurile, cuvintele, acțiunile și feedback-ul lor sincer, întreaga mapă a proiectului. Mapă pe care o vom reconfigura permanent, în funcție de așteptările și dorințele tinerilor sectorului 4.

‘Vom fi preocupați să realizăm acțiuni care să ajute la dezvoltarea gândirii critice a fiecărui licean participant la program, astfel încât acesta să își creioneze încă de pe acum viitorul parcurs în viață.
Vom fi interesați să prezentăm adevărate modele pentru această generație în viteză, români care au performat și sunt un exemplu în domeniul lor, de viziune, de ambiție, de leadership sau de perseverență.
În același timp, vedem în acest program un instrument de perfecționare a comunicării între liceeni și partenerii din sectorul 4, totul spre binele comunității”, Alex Alexandrescu, director CECTUNB.

Informatii contact
proiectefrancopfone@gmail.com
Tel: 0768 117 342